MARAMUREŞ: Judeţul nostru înregistrează un deficit în ceea ce priveşte sistemele de irigaţii

MARAMUREŞ: Judeţul nostru înregistrează un deficit în ceea ce priveşte sistemele de irigaţii

În fiecare an seceta creează probleme nu doar în zonele de câmpie ale ţării, ci şi în cele muntoase, zonă în care se află şi judeţul nostru. Oamenii se plâng de pagubele produse, dar nu fac nimic pentru a preîntâmpina aceste probleme. Una dintre soluţii, spun reprezentanţii Direcţiei Agricole, ar fi ca proprietarii de terenuri agricole să se asocieze între ei.
Dacă înainte de 1989, Maramureşul avea instalaţii de irigare, acum acestea lipsesc cu desăvârşire.
„Nu există la noi organizaţii profesionale de irigaţii aşa cum sunt în alte judeţe din ţară. Nu sunt solicitări la APIA pentru subvenţii în ceea ce priveşte irigaţiile deoarece nu avem sisteme de irigaţii la noi în judeţ. Se fac irigaţii doar în regim propriu, de fermă, respectiv fiecare, în special legumicultorii de pe Valea Someşului au sursele lor proprii de apă şi irigă din puţuri, din râuri, din ce au ei la îndemână, din belţi şi fac irigaţii în regim propriu, deci nu organizat”, a declarat directorul executiv al Direcţiei Agricole Maramureş, Virgil Ţînţaş.
În aceste condiţii, singura soluţie pentru a preveni „prăjirea” culturilor, este ca proprietarii de terenuri agricole să se asocieze între ei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.