MARAMUREȘ: Întâlnirea liderului Cartel Alfa cu conducerea Spitalului de Recuperare Borşa nu a decurs conform planului

MARAMUREȘ: Întâlnirea liderului Cartel Alfa cu conducerea Spitalului de Recuperare Borşa nu a decurs conform planului

Întâlnirea reprezentanţilor Cartel Alfa cu conducerea Spitalului de Recuperare Borşa, care a avut loc la sfârșitul lui august, nu a decurs conform planului. Liderul de sindicat, Florin Hossu, şi-a propus ca împreună cu managerul să poarte o discuţie pe tema personalului medical din cadrul unităţii spitaliceşti şi să identifice soluţii de a atrage medicii acolo. Din declaraţiile președintelui Cartel Alfa Maramureș se pare însă că deocamdată nu se poate discuta despre o creştere salarială sau despre acordarea unui număr mai mare de tichete de masă.
Preşedintele Cartel Alfa Maramureş a arătat că există alte mari probleme ale personalului care lucrează în sănătate, pe lângă cele de ordin salarial. Modul de atragere a tinerilor medici în unităţile spitaliceşti din judeţ este una dintre aceste probleme. Discuţia purtată la Borşa cu managerul spitalului nu a fost una satisfăcătoare, consideră liderul sindical.
„Am avut o întâlnire cu doamna manager, care pe final a degenerat puţin, probabi din cauză că s-au pus întrebări incomode. Am rugat-o dacă poate să facă o simulare la salarii, să facă un grafic pe tot personalul din spital, ca să vedem ce ar însemna un efort financiar pentru a-i încadra pe toţi salariaţii la o grilă maximă”, a explicat Florin Hossu, preşedintele Cartel Alfa Maramureş.
Această solicitare nu s-a concretizat în niciun fel, fapt pentru care liderii cartelului împreună cu cei din sindicatul Spitalului de Recuperare Borşa au stabilit să facă o adresă prin care să solicite acest grafic salarial.
„Eu consider, după întâlnirea ce am avut-o cu managerul, că este o femeie deschisă, şi fără să se supere pe mine, aş spune că nu prea se implică atât cât ar putea. Eu sunt de părere că dacă nu se implică aşa cum ar trebui, atunci soluţia ar fi să lase pe altcineva”, a mai punctat Florin Hossu, liderul Cartel Alfa Maramureş.
În data de 18 septembrie este programată o nouă întâlnire la Borşa, la care va fi prezent şi preşedintele Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România, federaţie care este afiliată Cartelului Alfa. La această întâlnire vor participa şi medicii de la spitalul din Borşa.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.