MARAMUREŞ: Instituţiile de învăţământ vor putea şi în acest an să candideze pentru un certificat de şcoală europeană

MARAMUREŞ:  Instituţiile  de învăţământ vor putea şi în acest an să candideze pentru un certificat de şcoală europeană

Instituţiile  de învăţământ  din judeţ vor putea şi în acest an să candideze pentru un certificat de şcoală europeană. Înscrierile pentru cea de-a XI-a ediţie se realizează până pe data de 18 martie.
Şcolile interesate vor trimite documentaţia necesară la Inspectoratul Şcolar Teleorman, acolo unde comisia constituită va decide dacă şcoala cadidată va primi sau nu certificatul de şcoală europeană.
“Pentru obţinerea certificatului de şcoală europeană, unităţile de învăţământ trebuie să-şi depună candidatura. Documentaţia necesară este formată din formularul de aplicaţie, o copie a proiectului de dezvoltare instituţională, copii ale planurilor manageriale pe ultimii trei ani şcolari şi un portofoliu ilustativ privind activităţile pe care le-au realizat în legătură cu valorile europene, cu promovarea acestora sau alte colaborări realizate cu instituţii şcolare europene”, spune Ligia Duruş, inspector şcolar pe proiecte educaţionale şi proiecte europene.
Certificatul Şcoală Europeană, care atestă calitatea şi impactul activităţilor derulate în cadrul priectelor europene, este valabil  3 ani.
“Judeţul Maramureş ocupă locul II pe ţară la numărul de certificate câştigate. Cele mai multe şcoli sunt din municipiul Baia Mare, pentru Sighet nu a fost depusă nicio candidatură. Certificatul obţinut trebuie reînnoit o dată la 3 ani.  Au fost ediţii când Ministerul Educaţiei a premiat şcoala câştigătoare cu suma de 1.000 de euro. Banii au fost utilizaţi în folosul elevilor sau al instituţiei şcolare”, a completat Ligia Duruş.
La cele 10 ediţii desfăşurate până acum au fost acordate 311 certificate de şcoală europeană, însă niciunul dintre ele nu a ajuns la Sighetu Marmaţiei.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.