Maramureş: În zonele depresionare s-au înregistrat azi-noapte temperaturi extreme negative

Maramureş: În zonele depresionare s-au înregistrat azi-noapte temperaturi extreme negative

Vremea a fost deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa. La miezul nopţii, valoarea temperaturii aerului la Târgu Lăpuş indica minus 21 grade Celsius. Cerul a fost variabil. Vântul a suflat în general slab. Stratul de zăpadă măsura, aseară la munte, până 35 cm, la Iezer. Temperaturile maxime au fost cuprinse între -7 grade Celsius şi -5 grade Celsius. Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă pe  sectoarele publice de drumuri din zona de deal şi de munte.
Conducătorii întâlnesc zăpadă frământată cu grosimea de până la 1 cm pe DN18, în Pasul Prislop (între km 156 şi km 180). 
Celelalte sectoare de drumuri naţionale din judeţ au carosabilul curat şi uscat.  Nu a fost nevoie de intervenţie cu material antiderapant. Cerul este acoperit în Pasul Gutâi şi senin pe celelalte sectoarele de drumuri naţionale din judeţ. Vizibilitatea în trafic este bună.
Temperaturile scăzute, coroborate cu  umiditatea râului şi curenţii de aer rece au favorizat formarea unui strat consistent de  gheaţă pe DJ184, în zona localităţii Dăneşti. S-a efectuat lucrări manuale pentru spargerea gheţii.  Porţiuni de gheaţă s-au format şi pe carosabilul DJ 184 în zona montană a oraşului Cavnic, dar şi pe DJ109F, sectorul de la pârtiile de schi, în vârful dealului şi până la canton. Angajaţii societăţii care întreţin şi asigură viabilitatea celor trei drumuri judeţene au intervenit şi împrăştiat preventiv trei tone de material antiderapant pentru a înlătura gheaţa de pe carosabil. S-a lucrat pentru lărgirea carosabilului  în zona montană a oraşului Cavnic, până la intersecţia cu Pasul Roata. Acum carosabilul celor trei drumuri judeţene (DJ184, DJ109F şi DJ185) este curat şi uscat, însă alternează şi cu tronsoane de carosabil umed în zona de pădure şi a podeţurilor. Pe marginea drumului judeţean DJ109F mai sunt formate porţiuni de gheaţă.
Pe celelalte sectoare de drumuri judeţene carosabilul este curat şi uscat. Pe tronsoanele din zona de munte traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă.

Rămân închise pe perioada de  iarnă, drumul judeţean 109F, pe relaţia Cavnic-Strâmbu Băiuţ şi tronsonul drumului judeţean 183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.