Se fură mai puţin în judeţul Maramureş. Chiar şi aşa, ţintele hoţilor au fost, în primul semestru al acestui an, locuinţele şi societăţile comerciale. O statistică a Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş arată că în semestrul I furturile au scăzut cu 19 procente comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Dacă în primul semestru al anului trecut, în Maramureş au fost înregistrate 397 de furturi din locuinţe, în primele şase luni ale acestui an aceste furturi au scăzut cu 21%, în perioada ianuarie-iunie înregistrându-se 312 astfel de cazuri.
„La societăţi comerciale, de asemenea, avem un minus de 30% cu 75 de fapte. Este o creştere la furturile de bagaje de la călători, dar având în vedere că e de la 1 la 3 e procentul ridicat, însă cu privire la numărul de fapte nu este un fapt îngrijorător”, a declarat inspectorul şef al IPJ Maramureş, chestorul Viorica Marincaş.
În primul semestru al acestui an s-a constatat în schimb o uşoară creştere a furturilor din buzunare şi a celor din mașini. 36 de persoane au fost reţinute şi 24 arestate preventiv pentru furturi. La tâlhărie şi tâlhărie calificată figurează 20 de arestaţi preventiv. Au fost înregistrate 39 astfel de fapte la nivelul judeţului din care cele mai multe – 29 în Baia Mare. În aceste cazuri, 10 autori au rămas necunoscuţi.
„Bunurile vizate la infracţionalitatea de tâlhărie sunt poşete, lănţişoare, telefoane. Victimele, în majoritate, sunt femei, o treime cu vârsta de până la 20 de ani, o treime cu vârsta între 20 şi 50 şi tot o treime peste 50 de ani”, a mai precizat chestorul Viorica Marincaş.
O scădere a fost înregistrată în primul semestru şi la furturile de produse agricole.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
MARAMUREȘ: În primul semestru s-a furat mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut

Lasa un raspuns