În luna mai va începe o nouă sesiune de depunere a dosarelor la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură pentru campania 2014, pentru exploataţiile agricole. La finalul acestei campanii se urmăreşte o creştere a suprafeţelor terenurilor înscrise la APIA, pentru a se dezvolta ferme mai mari.
„Fermierilor care pe campania 2014 au primit invitaţie pentru a depune dosar pentru terenuri şi nu s-au prezentat, deoarece încă avem un număr mare de fermieri care încă nu s-au prezentat la sediul APIA, le comunic că aceştia vor fi reprogramaţi după 15 mai, iar cei care trebuie să vină de acum încolo ar trebui să respecte ora şi data programării pentru ca activitatea să se desfăşoare într-un mod cât mai eficient”, spune Ioan Turda, consilier superior la APIA Sighet.
Consilierii APIA Sighet au constatat că există câteva localităţi din Maramureşul istoric unde trebuie să acorde o mai mare atenţie dosarelor depuse.
„Fermierii sunt un pic mai receptivi şi mai atenţi după ce au început să fie penalizaţi şi să dea banii înapoi. Au realizat în sfârşit că identificarea corectă a trenurilor este foarte importantă. Un număr tot mai mare de fermieri îşi identifică terenurile cu GPS-ul, ei nemaiavând probleme. Probabil că în campania următoare nu vom mai avea astfel de probleme”, admite Ioan Turda.
Fermierii români primesc printre cele mai mici subvenţii pe hectar din Uniunea Europeană, dar acestea sunt vitale pentru bugetul lor anual. Agricultorii români primesc o subvenţie directă pe suprafaţă de circa 140 de euro/hectar, a treia cea mai mică valoare din UE, şi un ajutor public total de circa 244 de euro pe hectar, a cincea cea mai mică valoare din UE.
„La finalul acestei campanii dorim ca numărul exploataţiilor nu să crească, dar să crescă suprafaţa acestor exploataţii pentru a apărea ferme mai mari, cu potenţă economică, care să poată să iasă şi pe piaţă, să ofere produse de calitate”, susţine Ioan Turda, consilier superior APIA Sighet.
Stiri de actualitate:
EVENIMENT: Valea Marei în identitatea culturală a Țării Maramureșului
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Improjoker, duminică, 8 noiembrie
PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA: Zăcământul hidrotermal Baia Sprie, inclus în lista Siturilor Patrimoniului Geologic recunoscute de Uniunea Internațională a Științelor Geologice
RUGBY: „Stejarii”, învinși de Tonga în Nations Cup
FOTBAL: Început de retur cu derby de Maramureș în Liga 3
SIGHET: Restricții de circulație pentru desfășurarea unor lucrări
SECRETUL din spatele machiajului care rezistă ore întregi
VOLEI: Știința Explorări, în căutarea primei victorii din campionat
HALLOWEEN ÎN ALERGARE, în Parcul Central din Baia Mare
ISU MARAMUREȘ: Muniție rămasă neexplodată, distrusă de pompieri
TÂRGU LĂPUȘ: Casă cuprinsă de flăcări
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 6 noiembrie în Baia Mare
VIDEO: Cupa Balcanică 2026 la Taekvon-do ITF se va desfășura la Baia Mare
NORD LITERAR: Numărul 281 al revistei de cultură își așteaptă cititorii
LANSARE ALBUM: Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști la Biblioteca Județeană
ISU MARAMUREȘ: Plutonierul adjutant șef Ulici Dănuț Vasile, conducător autospeciale în cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației, a trecut în rezervă
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de căutare a unei persoane dispărute în zona Vișeu de Sus – Moisei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 5 noiembrie în Baia Mare și mai multe localități din zona băimăreană
VOLEI: Știința Explorări, învinsă de campioană
MARAMUREȘ: În mai începe o nouă sesiune de depunere a dosarelor la APIA pentru exploataţiile agricole

Lasa un raspuns