Pentru verificarea respectării principiilor liberei concurenţe, garantarea accesului liber şi nediscriminatoriu şi combaterea pirateriei în transporturile rutiere publice de persoane şi în regim de taxi, în luna septembrie a.c., poliţiştii rutieri maramureşeni desfăşoară activităţi de control în trafic pe raza de competenţă. Ei verifică autovehiculele care desfăşoară activităţi de transport rutier public de persoane sau în regim de taxi, pentru a le identifica pe cele care nu sunt autorizate în acest sens. De asemenea, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Reprezentanţa Maramureş, Inspectoratului de Stat pentru Control în Transporturile Rutiere – I.S.C.T.R., Autorităţii Rutiere Române – Agenţia Maramureş acţionează pentru depistarea conducătorilor de autovehicule care circulă cu defecţiuni tehnice, efectuează transporturi publice ilegale de persoane, poluează mediul sau nu respectă timpii de odihnă.
În acest sens, ieri 12 septembrie a.c., poliţiştii Formaţiunii Rutiere Ulmeni împreună cu cei de la Secţia 3 Poliţie Rurală Fărcaşa au acţionat pe DJ 108A. Poliţiştii au verificat 24 de autovehicule şi pentru neregulile constatate au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 4800 de lei. În cadrul acţiunii a fost reţinut un permis de conducere şi a fost ridicat un certificat de înmatriculare.
Stiri de actualitate:
PROGNOZĂ ANM: Cum va fi vremea în Maramureș în următoarele două săptămâni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de salvare încheiată cu bine în zona Creasta Cocoșului
INSPECTORATUL DE JANDARMI: Rezultatele misiunilor de asigurare a ordinii publice la Sărbătoarea Castanelor – sancțiuni de aproape 15000 lei
SIGHETU MARMAȚIEI: Workshop de muzică japoneză
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Întâlnirea reprezentanților județelor cu comunități maghiare dispersate
FOTBAL: Victorie la scor pentru CS Minaur
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pe strada Mocăniței
ISU MARAMUREȘ: Cupa „13 Septembrie” la pescuit – rezultate
BAIA MARE: Colectare deșeuri textile
BAIA MARE: 679 de ani de la primul document privilegiat al orașului păstrat în forma originală
BAIA MARE: Campanie de colectare deșeuri voluminoase
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
Maramureş: În această lună poliţiştii rutieri acţionează pentru combaterea pirateriei

Lasa un raspuns