MARAMUREŞ : Doi fraţi trimişi în judecată pentru afaceri ilegale cu alcool

MARAMUREŞ : Doi fraţi trimişi în judecată pentru afaceri ilegale cu alcool

Doi fraţi maramureşeni, administratori ai unei societăţi comerciale, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, pentru afaceri ilegale cu alcool. Cei doi ar fi prejudiciat statul cu peste 21 milioane lei.

Cei doi fraţi, cunoscuţi afacerişti în domeniul alcoolului din Şomcuta Mare, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, pentru afaceri ilegale cu alcool. Procurorii DNA au arătat că în sarcina lui Cristian Talpoş,  administrator al unei societăţi comerciale, s-au retinut infracţiunile de evaziune fiscală şi producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală in afara unui antrepozit fiscal autorizat . Gigel Talpoş, de asemenea administrator al unei societăţi comerciale, este cercetat pentru  complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la producere de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat.  
În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în perioadele ianuarie 2006 – 30 august 2008 si februarie 2010-martie 2011, unul dintre fraţi, în calitate de asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale, beneficiind de ajutorul lui Talpos Gigel  cu intentie şi prin ascunderea sursei impozabile, nu a evidenţiat în contabilitatea societăţii cantitatea de 657.113 litri alcool etilic pur şi cantitatea de 64.602 litri alcool tehnic pur, pe care le-a produs în afara antrepozitului fiscal. A prejudiciat astfel statul de 21.896.396 lei.
Ajutorul acordat de Talpos Gigel a constat în achiziţionarea unor cantităţi de enzime utilizate pentru producerea alcoolului, primirea în calitate de beneficiar a unor sume de bani trimise prim mandate poştale de către persoane care au achiziţionat alcool etilic la „negru”,  cât şi prin întocmirea unor facturi fiscale ce nu reflectau operaţiuni comerciale reale de vânzare a unor cantităţi de cereale, utilizate de fapt în procesul de producţie a alcoolului.
Autorităţile au dispus  instituirea sechestrului  asupra unor bunuri imobile apartinând celor doi fraţi. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureş, cu propunerea mentinerii măsurile asiguratorii dispuse .

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.