Elevii sigheteni cu posibilităţi materiale reduse vor beneficia şi în acest an şcolar de 180 de lei, sprijin financiar oferit prin programul guvernamental ”Bani de liceu”. Conform listei afişate pe site-ul Ministerului Educaţiei, 2745 de elevi maramureşeni şi-au depus dosarele şi tot atâţi au şi îndeplinit condiţiile de eligibilitate.
Potrivit calendarului stabilit, contestaţiile vor putea fi depuse în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie, urmând ca rezolvarea acestora să fie făcută în perioada 2 – 6 noiembrie. În Maramureş nu va fi cazul, deoarece toţi cei care au aplicat pentru acest program au fost acceptaţi.
“Sunt 2.745 de beneficiari, tot atâtea cereri eligibele au fos înregistrate. Cei nemultumţi pot până în data de 2 noiembrie pot să depună contestaţii. În Maramureş nu se pune problema de contestaţii deoarece toţi solicitanţii vor beneficia de bani” a declarat pentru Maramedia.ro Pavel Filip.
De la an, la an numărul beneficiarilor este în scădere.
Dacă de raportăm la anul şcolar 2012-2013, sunt cu aproximativ 600, la nivel de judeţ, mai puţini solicitanţi introduşi în aplicaţia Ministerului Educaţiei. Acest lucru se poate explica pe de-o parte prin scăderea populaţiei şcolare, iar pe de altă parte prin creşterea veniturilor. O condiţie esenţială fiind ca venitul pe membru de familie să nu depăşască 150 lei”.
Beneficiarii au şi anumite obligaţii: sprjinul financiar se suspendă în cazul în care elevul absentează nejustificat de la 20 de ore în sus la diferite discipline de învăţământ, în cazul în care a fost eliminat de la cursuri pe o perioadă de 3 – 5 zile, a obţinut sub nota 7 la purtare sau a fost exmatriculat.

Lasa un raspuns