Maramures: Daruri de Craciun la I.S.U. Maramures

Maramures: Daruri de Craciun la I.S.U. Maramures

Militarii Secţiei de Pompieri Vişeu de Sus au fost ajutoarele lui Moş Crăciun. Săptămâna aceasta, ei au făcut o vizită micuţilor de la “Casa Luminii” din oraş. Cu această ocazie, cei 17 copii au primit daruri cumpărate din donaţiile pompierilor Secţiei. Vizita pompierilor la micuţii de la “Casa Luminii” a devenit deja tradiţională, iar copiii s-au împrietenit cu personalul I.S.U.

Ieri, Moş Crăciun a ajuns şi la sediul Secţiei de Pompieri Vişeu de Sus, unde a împărţit daruri copiilor cadrelor din oraş şi din Borşa. Moşul a sosit cu o autospecială, cu mare pompă. Bucuroşi, copiii l-au întâmpinat cu un mic program artistic. Pompierii Detaşamentului Baia Mare au avut şi ei oaspeţi înainte de Crăciun. Săptămâna aceasta, copiii de la Şcoala Generală din Deseşti au fost la colindat la sediul Detaşamentului. Cei mici au fost răsplătiţi, după datină, cu cozonaci şi dulciuri. Copiii au vizitat apoi unitatea, iar pompierii băimăreni le-au prezentat autospecialele şi echipamentul pe care le folosesc la intervenţii.   

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.