Presedintele Comandamentului judetean de iarna, prefectul Sorin Rednic, a convocat o întâlnire cu grupurile de suport tehnic în vederea stabiliri de masuri preventive pentru evitarea producerii unor accidente pe pârtiile de schi. La discutii au participat administratorii pârtiilor de schi din judet, respectiv pompieri militari, SMURD, Serviciul Judetean de Ambulanta, Directia de Sanatate Publica, Serviciul Judetean Salvamont, Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor.
Seful serviciului judetean Salvamont, Andrei Jablanovski, a precizat ca accidente produse pe pârtiile de schi nu se datoreaza starii lor. Numarul turistilor a crescut semnificativ, pârtiile de schi sunt bine amenajate si marcate corespunzator. Ele sunt omologate si nu au grade de dificultate. Din pacate sunt persoane începatoare care detin cunostintele necesare, însa ele schiaza sau merg pe pârtie fortându-si limitele tehnice si fara a avea uneori echipamentul adecvat de protectie, a mai afirmat acesta.
Acesti schiori începatori pornesc, de obicei, din vârful pârtiei si nu detin cunosstintele necesare pentru a schia. Mai mult, sunt practicate concursuri neorganizate în care se merge pe regula "cine merge cu viteza mai mare pe pârtie", punând în pericol siguranta celorlalti schiori.
Prefectul Sorin Rednic a spus: "Am organizat aceasta sedinta restrânsa pentru a gasi solutii si a arata ca autoritatile administratiei pulice, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, împreuna cu reprezentantii administratorilor pârtiilor de schi si celelalte institutii si servicii abilitate sunt preocupate de a nu avea evenimente nedorite pe pârtiile de schi. Exista o colaborare si cooperare foarte buna între jandarmii montani si salvamontisti. Trebuie sa formam un colectiv de specialisti si sa împunem un set de reguli si de masuri prin care sa prevenim accidentele pe pârtiile de schi. Termenul pentru finalizarea materialuluin este data de 1 februarie a.c.".
Pe pârtiile de schi din judet exista afisate informatii corespunzatoare cu privire la gradul de dificultate, reguli care trebuie respectate de persoanele care practica sporturile de iarna. Din punct de vedere al amenajarii pârtiilor, acestea prezinta siguranta si pot oferi spre închiriere echipamente corespunzatoare, a declarat comisarul sef Olivia
Ardelean, seful Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Maramures. Directorul Directiei de Sanatate Publica, doctor Rares Pop, a propus
elaborarea unui ghid de buna practica si de utilizare a pârtiilor de schi.Inspectorul sef al Inspectoratului Judetean de Jandarmi, general de brigada Lucian Irimus, a mentionat despre importanta intensificarii activitatii de patrulare pe pârtie ( de catre administratori, salvamontisti, jandarmi)pentru identificarea persoanelor care practica sporturile de iarna (schiori, placa, sanie, punga) care nu respecta regulile stabilite.
Ziua Internationala a Zapezii sarbatorita la Cavnic
În acest weekend, pe cele doua pârtii de la Cavnic ("Roata" si "Superski") va avea loc o manifestare dedicara sarbatoririi Zilei Internationale a Zapezii, în care monitori profesionisti (internationali) de schi vor preda gratuit lectii de schi doritorilor. "O zi de patrulare cu Salvamont pe pârtiile din Maramures! Serviciul Judetean Salvamont Maramures organizeaza pe perioada sezonului de iarna si bineînteles, atunci când sunt îndeplinite conditiile meteorogice de practicare a sporturilor de iarna posibilitatea ca cetatenii, dar si reprezentantii mass-media sa patruleze alaturi de salvamontisti si jandarmii montani pe pârtiile de schi. Este o modalitate prin care amatorii sporturilor de iarna pot învata reguli de comportament, modul de a schia fara în pune în pericol integritatea fizica a celorlalti practicanti dar si "decalogul schiorilor".
Exercitii aplicative de acordare a primului ajutor medical pe pârtiile de schi. Pentru a preveni producerea de accidente pe pârtiile de schi s-a luat decizia, la nivelul Comandamentului judetean de iarna, ca în sistem integrat sa fie organizate actiuni si exercitii aplicative de catre administratorii pârtiilor de schi, salvamontistii, jandarmii, personalul medical (SMURD, Ambulanta). În acest context, în ziua de 26 ianuarie a.c.,pe pârtia de schi de la Suior, începând cu orele 12.00 va avea loc unexercitiu demonstrativ de acordare a primului ajutor medical, respectiv vor fi comunicate regulile pe care trebuie sa le respecte cei care practica sporturi de iarna. Acelasi exercitiu se va desfasura la Cavnic,în ziua urmatoare, de la aceeasi ora.

Lasa un raspuns