MARAMUREȘ: Cozi interminabile la pașapoarte, solicitanții se duc cu noaptea-n cap ca să-și rezolve actele

MARAMUREȘ: Cozi interminabile la pașapoarte, solicitanții se duc cu noaptea-n cap ca să-și rezolve actele

Înghesuială la paşapoarte. Maramureşenii care lucrează în străinătate și care au revenit în ţară în concediu formează cozi imense la Serviciul Public pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Maramureş, încă de la primele ore ale dimineţii. Astăzi, aproximativ 200 de persoane, majoritatea dintre acestea cu copii, au aşteptat la rând începerea programului de lucru. Unii s-au trezit cu noaptea în cap sau şi-au trimis apropiaţii să le ţină un loc pentru a fi siguri că îşi vor rezolva documentele necesare.
Pentru ca preluarea documentelor să se facă în condiţii civilizate şi fără scandaluri din partea oamenilor, Serviciul Public pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Maramureş a solicitat la faţa locului un echipaj al Jandarmeriei.
„Venim din Sighet, din Borşa şi din Vişeu şi ne îngrămădim aici, în Baia Mare. Ne-a spus doamna că vor veni jandarmii. Eu când am ajuns aici era mămăligă. A venit doamna şi ne-a spus că jandarmii vin la ora 07:30. La ora 07:30 era deja plin aici. Jandarmii trebuie să vină şi pe noapte, că se lucrează şi noaptea, nu? Vi se pare normal rândul ăsta să fie aşa? Trebuia să fie frumos amenajat. Stăm să avem parcare. Pentru ce ne trebuie parcare aici de 100 de maşini?”, a întrebat un bărbat.
„Am fost şi ieri şi nu am mai prins număr. Domnul e de la 06:30, alţii sunt de la 04:00”, a precizat un cetăţean.
„Am fost în Borşa să plătesc la CEC chitanţă, mi-a spus să mă duc în Baia Mare, că nu primeşte chitanţa. Acum sunt fără chitanţă, că numai la ora 09:00 se deschide la CEC. La 04:00 m-am trezit şi am plecat din Borşa. Asta-i România, ce să facem?”, a spus un alt bărbat.
„Trebuie să venim să ne trezim de la ora 03:00 dimineaţa să ne trezim să stăm aici, la rând. Nu-i normal”, a spus nemulţumit un alt maramureşean.

În luna iulie, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor au fost înregistrate aproximativ 100 de solicitări pe zi pe ghişee. În luna august în schimb, numărul acestora a crescut considerabil, fiind înregistrate 170-180 de solicitări doar la ghişeele serviciului. În plus, se adaugă solicitările de la punctele de lucru mobile ale serviciului din Sighetu Marmaţiei şi ale celui din Borşa. La Sighetu Marmaţiei, în luna iulie au fost înregistrate aproximativ 50 de solicitări pe zi, iar în luna august, numărul a crescut la 70. La Borşa există în schimb o explozie de solicitări. În august sunt preluate zilnic de la punctele de lucru mobile în jur de 150 de solicitări.
„Noi ne-am aşteptat la o scădere a numărului de solicitări având în vedere că se depun aceste solicitări şi în restul anului la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României unde înregistrăm zilnic multe cereri depuse pe care le soluţionăm noi, la nivelul Serviciului nostru dar în luna august noi suntem deja obişnuiţi cu numărul de cereri crescut, având în vedere că în fiecare an în luna august, cei care se află în străinătate primesc concediu de odihnă şi, deplasându-se în ţară, efectuează şi demersuri în vederea obţinerii paşaportului”, a declarat şeful Serviciului Eliberări Paşapoarte Maramureş, Călina Pop.
Reprezentanţii Serviciului spun că se deplasează în teritoriu cu două staţii mobile pentru a prelua cât mai multe cereri pe deplasare.
„ Programul de lucru şi la nevoie se prelungeşte, în funcţie de numărul de solicitări. Dacă avem solicitanţi care au rămas după expirarea programului de lucru, îl prelungim, în funcţie de solicitări. Pe ghişee se lucrează la nivelul serviciului cu un număr de ghişee mai crescut în funcţie de deplasări pentru că lunea, mergând la Sighetu Marmaţiei şi la Borşa, staţiile sunt ocupate acolo”, a mai precizat şeful Serviciului Eliberări Paşapoarte Maramureş, Călina Pop.
Oficialii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Maramureş spun că an de an, în luna august, se confruntă cu un aflux de cereri pentru paşapoarte.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.