MARAMUREŞ: Conform unor surse, PP-DD e dispus să facă alianţă cu PSD doar în schimbul unui post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean

MARAMUREŞ:  Conform unor surse, PP-DD e dispus să facă alianţă cu PSD doar în schimbul unui post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean

Partidul Social Democrat Maramureş, condus de Gabriel Zetea, ar putea primi o lovitură puternică – aceea de a pierde majoritatea în Consiliul Judeţean. Conform unor surse, Partidul Poporului – Dan Diaconescu este dispus să facă alianţă cu social-democraţii doar în schimbul unui post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Dacă negocierile vor eşua, PP-DD se va îndrepta spre dreapta.
Vicepreşedintele PP-DD Maramureş, Vladimir Petruţ, a postat recent pe pagina sa de socializare un mesaj prin care anunţă că PP-DD se va poziţiona pe dreapta dacă în judeţul Maramureş PSD-ul nu poate asigura o majoritate stabilă în Consiliul Judeţean. „Dacă PSD crede că PP-DD este o jucărie se înşală. Să nu uităm zicala buturuga mică răstoarnă carul mare”, mai scrie Petruţ pe pagina de socializare. Conform surselor, PP-DD va face alianţă cu PSD în schimbul unui post de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean. Oficialii organizaţiei judeţene nu confirmă oficial acest lucru, dar nici nu-l infirmă.
„Această poziţie de vicepreşedinte e în discuţii alături de alte lucruri care se vor negocia. Da, de ce nu?”, a spus preşedintele PP-DD Maramureş, Pamfil Cristea.
„Orice partid politic bănuiesc că îşi doreşte să atingă nişte ţeluri şi să poată să îşi satisfacă electoratul care îl susţine şi îl votează, nu? Categoric ca pentru a-ţi susţine electoratul şi să poţi să faci ceva pentru comunitate şi să îţi pui în aplicare promisiunile făcute trebuie să ai o funcţie în administraţie. Dacă nu ai o funcţie în administraţie, de pe tuşă nu te bagă nimeni în seamă. Există şi varianta în care solicităm o funcţie de vicepreşedinte. E ceva pertinent, din punctul meu de vedere”, a punctat vicepreşedintele PP-DD Maramureş, Vladimir Petruţ.
Preşedintele PP-DD Maramureş, Pamfil Cristea, spune că a mai purtat discuţii atât cu partidele de stânga cât şi cu cele de dreapta, dar nu s-a negociat concret niciun post. Decizia celor din PP-DD Maramureş ar putea fi influenţată şi de negocierile din Capitală, însă până atunci organizaţia judeţeană se consideră un partid „de centru”.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.