S-a încheiat campania de recoltare a cerealelor păioase. În acest an, în Maramureș s-a semănat pentru prima dată rapiţă, producţia înregistrată fiind una considerabilă. Seceta nu a dus la înregistrarea unor pierderi foarte mari, însă fermierii întâmpină probleme la arăturile de toamnă, din cauza pământului foarte uscat.
Suprafaţa de teren arabil a Maramureşului, de 81.000 de hectare, este destul de redusă comparativ cu alte judeţe, motiv pentru care în această zonă nu predomină culturile de cereale. Chiar şi aşa, fermierii maramureşeni investesc şi în astfel de culturi. În acest an, în Maramureş s-au recoltat peste 3.700 de hectare de grâu, cu o producţie medie estimată la 4.000 de kilograme pe hectar.
„S-au mai recoltat 2.335 de hectare de triticale, care sunt foarte bune pentru furajarea animalelor. S-a obţinut o producţie estimată de 4.200 de kilograme la hectar. Totodată s-a recoltat şi cele 467 de hectare de orz care la noi în judeţ s-au semănat cu producţie de 3.500 de kilograme la hectar, orzoaica de toamnă 45 de hectare cu o producţie de 2.100, orzoaica de primăvară cu 145de hectare cu 1.900 de kilograme la hectar, ovăz 3.064 de hectare cu o producţie aproximativă de 1.700 de kilograme la hectar”, a arătat șeful Direcţiei pentru Agricultură, Virgil Ţânţaş.
Ca noutate, în acest an, în judeţul Maramureş s-a semănat, pentru prima dată, rapiţă, pe o suprafaţă de 57 de hectare. Producţia medie înregistrată a fost de 2.000 de kilograme la hectar.
„Totodată, s-a recoltat şi mazăre boabe. Este, totuşi, o leguminoasă care se pretează bine la noi în judeţ, undeva la 15 hectare cu o producţie de 2.400 de kilograme. În această perioadă, este campania de eliberare de teren, respectiv paiele rezultate în urma secerişului, campanie care se estimează la 9.800 de hectare, urmând să fie reluat circuitul însămânţărilor de toamnă parţial din aceste suprafeţe”, mai precizează Ţânţaş.
Arăturile de toamnă pentru prelucrarea miriştilor se desfăşoară însă greu din cauza terenului foarte uscat.
„Ne sunt raportate de către autorităţile publice locale, până în prezent, doar 216 hectare. Terenul este uscat datorită secetei şi se ară foarte greu”, mai precizează şeful Direcţiei pentru Agricultură.
Oficialii Direcţiei pentru Agricultură mai spun că producţiile medii la cereale din acest an sunt aproape egale cu cele de anul trecut. În urma analizei raportului privitor la campania de recoltare a cerealelor păioase, aceştia au constatat că 2015 a fost un an bun pentru producţia de cereale în judeţul Maramureş.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
MARAMUREȘ: Ce s-a cultivat și ce s-a recoltat. Ce culturi și în ce măsură au fost afectate de secetă

Lasa un raspuns