Cardul naţional de sănătate a devenit obligatoriu de la 1 septembrie, dar la folosirea lui atât medicii cât şi pacienţii întâmpină o serie de probleme. De când a ajuns obligatorie folosirea cardului, sistemul s-a blocat de mai multe ori, motiv pentru care medicii au avut mai mult de lucru iar unii pacienţi au fost nevoiţi să aştepte sau să îşi amâne vizita la doctor.
Toate serviciile medicale oferite trebuie să fie înregistrate pe cardul naţional de sănătate. În lipsa cardului pacienţii asiguraţi trebuie să plătească serviciile medicale. Disfuncţionalitățile care mai apar în sistemul de carduri le dau bătăi de cap şi medicilor, întrucât serviciile medicale neînregistrate pe card în 72 de ore sunt invalidate. Săptămâna trecută sistemul cardurilor de sănătate nu a funcţionat din nou timp de două ore.
„Se întâmplă mai ales la sfârşit de săptămână, nu ştiu care este explicaţia, s-a blocat sistemul. De data aceasta transmiterea tot online a reţetelor, am putut să facem semnătura cu cardul, dar nu am putut să eliberăm reţeta online. Am eliberat offline şi după aceia le-am transmis online. Sunt disfuncţionalităţi, pentru că fiind mulţi pacienţi la medic nu au răbdare, le explicăm, nici noi nu avem totdeauna răbdarea necesară şi ar fi bine dacă sistemul ar fi mult mai bun, totul este perfectibil, nu este 100%, nici vorbă”, a precizat medicul Mihaela Ofrim
În urmă cu două săptămâni medicii şi pacienţii s-au mai confruntat cu probleme privind sistemul cardurilor, însă la acea vreme Claudia Ganea, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, a declarat că la instituția pe care o reprezintă nu există reclamaţii din partea asiguraţilor sau a furnizorilor de servicii medicale.

Lasa un raspuns