MARAMUREȘ: Angajatorii de zilieri, avertizați de ITM

MARAMUREȘ: Angajatorii de zilieri, avertizați de ITM

Angajatorii de zilieri au intrat în vizorul inspectorilor ITM. În Maramureş, în cadrul unei campanii derulate la nivel naţional, echipele de control au depistat peste 30 de neconformităţi. Au fost verificate îndeosebit ocoalele silvice şi asociaţiile de agricultură. Cei controlaţi nu au fost însă amendaţi, ci s-au ales doar cu avertismente.
În judeţul Maramureş, 2.704 persoane sunt înregistrate ca zilieri. Controalele au avut ca scop verificarea respectării de către angajatori a legii zilierilor.
„Depunerea la Inspectaratele Teritoriale de Muncă cu întârziere a acelor registre de evidenţă a zilierilor, respectiv până în data de 15 a lunii următoare, nerespectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă prevăzute de lege, respectiv şi de Legea 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă; neutilizarea şi neacordarea echipamentului de lucru a acestor lucrători care foloseau baza materială a acelui beneficiar. Acestea şi încă alte elemente au dus la motivul demarării acestei campanii naţionale”, menţionează purtătorul de cuvânt al ITM Maramureş, Mircea Onea.
În primele 8 luni, la ITM Maramureş au fost înregistrate 46.033 de poziţii, care reprezintă zile lucrate de zilieri, însă doar 2.704 persoane au desfăşurat astfel de activităţi. Ponderea cea mai mare unde sunt exercitate activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri o deţine silvicultura, urmată de agricultură și pomicultură.
„Au fost vizate unităţile mari, în general, şi au fost verificaţi 23 de beneficiari. În pricipal sunt ocoalele silvice din subordinea Direcţiei Silvice Maramureş, respectiv ocoalele silvice private, precum şi asociaţii în domeniul agriculturii care de regulă utilizează sau sunt beneficiari ai acelor activităţi de întreţinere de păşuni. Acelea au fost cele mai mari sectoare de activitate care şi deţin ponderea cea mai mare, peste 99% din întreaga activitate a fost verificată”, precizează purtătorul de cuvânt al ITM Maramureş.
În judeţul Maramureş, controalele s-au desfăşurat în perioada 28 septembrie – 9 octombrie. Au fost verificaţi 23 de beneficiari şi au fost constatate 34 de nereguli.
„Situaţii prin care anumite elemente prevăzute în dispoziţia legală au fost încălcate. Nu au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pecuniare de natura amenzilor deoarece încălcările dispoziţiilor legale nu au fost majore şi inspectorii de muncă au considerat că acestea au fost remediate ori s-au dispus remedieri şi că sunt suficient să fie sancţionaţi doar cu avertisment, dispunându-se remedierea acestor măsuri”, susţine Mircea Onea.
Nerespectarea de către angajatori a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri se sancționează cu amenzi cuprinse între 6.000 şi 20.000 lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.