Ieri, 28 ianuarie, poliţiştii maramureşeni au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă legislaţia în vigoare.
Poliţiştii de ordine publică din Baia Mare au acţionat, între orele 08.30-11.30, pentru prevenirea delicvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ şi pentru prevenirea absenteismului şcolar. Pe timpul desfăşurării activităţilor, poliţiştii au legitimat 123 de persoane şi au aplicat 14 sancţiuni prevăzute de Legea 61/1991 privind încălcarea unor norme de convieţuire socială şi ordine publică. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de aproximativ 3000 de lei.
Avându-se în vedere faptul că una dintre principalele cauze ale accidentelor de circulaţie este viteza excesivă, poliţiştii rutieri din Baia Mare au acţionat ieri, între orele 07.00-21.00, pentru prevenirea producerii în trafic a unor astfel de evenimente. Ei au controlat 55 de autovehicule şi au aplicat 80 de sancţiuni contravenţionale (dintre care 34 la tematica acţiunii), în valoare de aproximativ 11000 de lei. Totodată, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării trei permise de conducere.
La Sighetu Marmaţiei, poliţiştii au acţionat ieri pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii ilicite. Au fost verificate 28 de persoane fizice şi juridice şi au fost constatate 19 contravenţii în valoare de 5900 de lei. Totodată, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 210 lei şi au pus în aplicare trei mandate de aducere.
Pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor aflate în trafic, poliţiştii Compartimentului Rutier Baia Sprie au acţionat împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş. Ei au controlat şi verificat 21 de autovehicule aflate în trafic şi pentru neregulile constatate au aplicat 13 sancţiuni în valoare de aproximativ 4000 de lei. De asemenea, ei au retras patru certificate de înmatriculare ale autoturismelor care nu corespundeau din punct de vedere tehnic.
Stiri de actualitate:
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Un pas important pentru dezvoltarea comunei Câmpulung la Tisa
START CONCURS BATRA 2025 – Un reper pentru arhitectura contemporană
PAP ZSOLT ISTVÁN: A fost semnat contractul de execuție pentru obiectivul „Casa Minaur”
COMPETIȚIE: Câștigătorul etapei județene a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență
VITAL: Întrerupere a furnizării apei potabile joi, 12 iunie în localitatea Săsar și Ocoliș
AJOFM: Locuri de muncă disponibile în Maramureș
BAIA MARE: Intervenție pentru salvarea unei persoane căzute în puțul liftului
BAC 2025: 35 de candidați absenți la a doua probă de Bacalaureat în Maramureș. Unul a fost eliminat din examen
ECOTURISM în Poiana Boului – educație ecologică și acțiune practică
COLONIA PICTORILOR: O experiență intensă a studenților din Varșovia – pictura clasică vs pictura digitală
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Utopia – expoziție de artă și lansare de carte cu Dalina Bădescu
UN NOU ÎNCEPUT pentru 34 de agenți de poliție de frontieră
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Baia Mare
VITAL: Întrerupere a furnizării apei potabile miercuri, 11 iunie în Baia Mare, Săsar, Bozânta Mare și Tăuții Măgherăuș
SIGHET: A ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni
FOTBAL: Victorie a naționalei cu Cipru și încă mai sperăm la calificarea la CM 2026
IPJ: Prins beat la volan și cu permisul suspendat
ISJ MARAMUREȘ: 2180 de absolvenți maramureșeni au susținut examenul de bacalaureat la limba și literatura română
VIDEO: Program de incluziune socială pentru ucraineni
MARAMUREŞ: Amenzi şi certificate de înmatriculare retrase de poliţişti

Lasa un raspuns