Poliţiştii rutieri au desfăşurat azi o amplă acţiune pe principalele artere de circulaţie din municipiul reşedinţă de judeţ. Activităţile au avut ca scop creşterea gradului de siguranţă rutieră prin depistarea şi tragerea la răspundere a participanţilor la trafic care nu respectă regulile de circulaţie pe drumurile publice.
Între orele 13:00 – 15:00, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare, împreună cu cei din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Groşi şi Postului de Poliţie Recea, au acţionat cu şapte autospeciale, două dintre ele prevăzute cu aparatură radar, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Poliţiştii au urmărit să-i determine pe conducătorii auto să adopte un comportament preventiv în trafic şi să-i conştientizeze de pericolele la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Pe parcursul celor două ore, poliţiştii au controlat 100 autovehicule şi au constatat 103 de abateri contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de peste 24 000 de lei. Cele mai frecvente nereguli constatate au fost nerespectarea regimului legal de viteză şi indisciplina pietonilor.
Stiri de actualitate:
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
MARAMUREŞ: Amenzi de peste 24.000 de lei aplicate de poliţiştii rutieri în doar două ore

Lasa un raspuns