Unii angajatorii nu se potolesc, în ciuda amenzilor mari şi a faptului că riscă să ajungă după gratii, şi continuă cu munca la negru. Luna trecută, inspectorii de muncă maramureşeni au identificat 6 persoane care munceau fără forme legale.
În cursul lunii iulie, inspectorii de muncă au identificat un număr de 3 societăţi la care lucrau salariaţi fără forme legale, respectiv fără contracte de muncă.
„2 societăţi erau din judeţul Cluj, dar îşi desfăşurau activitatea pe raza judeţului Maramureş, şi o societate era din Maramureş. Au fost identificate un număr de 6 persoane care munceau fără forme legale. S-au aplicat sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 60.000 de lei, 10.000 de lei pentru fiecare persoană identificată”, precizează purtătorul de cuvânt al ITM Maramureş, Mircea Onea.
Şi în următoarea perioadă se vor desfăşura controale tematice pentru identificarea muncii fără forme legale.
„Pe lângă acestea, vor fi desfăşurate acţiuni de control cu tematică prevăzută în Codul Muncii, respectiv acordarea repausului săptămânal, respectarea timpului de muncă şi a timpului de odihnă a salariaţilor şi celelalte aspecte legate de tot ce înseamnă legislaţia muncii”, susţine purtătorul de cuvânt al ITM Maramureş.
Conform unui studiu, România se află printre primele ţări din Europa cu cei mai mulţi muncitori care lucrează fără forme legale. Domeniul cel mai des întâlnit îl reprezintă cel al construcţiilor.
Stiri de actualitate:
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
VOLEI: Revenire la Știința Explorări, după 11 ani
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
MARAMUREȘ: Amenzi de 60.000 de lei pentru muncă la negru

Lasa un raspuns