Poliţiştii maramureşeni execută în această perioadă mai multe acţiuni pentru descurajarea tăierilor ilegale de arbori în cadrul planului „Scutul Pădurii”. Poliţiştii
din Repedea, împreună cu angajaţi ai Ocolului Silvic Poienile de Sub Munte, acţionând pe DJ 187 între cele două localităţi, au identificat în Cantonul Silvic Rosusu Mic, 15 mc lemn de esenţă răşinoasă nemarcat. Materialul lemnos era abandonat în acea zonă şi a fost ridicat în vederea confiscării. Poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor care au tăiat şi abandonat materialul lemnos.
În cadrul unei alte acţiuni, azi dimineaţă la ora 05.00, poliţiştii din Băseşti au identificat pe raza comunei un bărbat de 33 de ani care transporta cu o căruţă 1 mc de material lemnos de esenţă fag fasonat, fără a deţine documente de provenienţă. Bărbatul a declarat că avea intenţia de a comercializa materialul lemnos pe raza oraşului Cehu Silvaniei. El a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 171/2010 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar lemnul a fost predat în custodie Ocolului Silvic Ulmeni.
La Budeşti, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că din locul numit „Şesuri” aflat la hotarul comunei au fost tăiaţi fără drept, de pe picior, cinci arbori de esenţă molid, verzi şi nemarcaţi. Poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea autorilor infracţiunii de tăiere fără drept de arbori.
Stiri de actualitate:
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
Maramureş: Acţiuni pentru descurajarea tăierilor ilegale de arbori

Lasa un raspuns