Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură aduce la cunoştinţa beneficiarilor Schemei de plată unică pe suprafaţă, pentru campania din 2012, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite, pentru finanţarea capitalului de lucru în vederea desfăşurării activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia.
Potrivit Convenţiei, la solicitarea scrisă a fermierului la centrul judeţean sau local unde a depus cererea în Campania Schemei de plată unică pe suprafaţă, APIA va elibera o Adeverinţă prin care confirmă că Beneficiarul a depus cererea de plată pentru campania din acest an şi că s-au efectuat controalele şi verificările administrative asupra cererii de plată a beneficiarului, conform reglementărilor în vigoare. Pot beneficia de această adeverinţă fermierii selectaţi la controlul pe teren numai după finalizarea acestor controale. De asemenea, în adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS şi faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Valoarea creditului va fi de până la 90 la sută din suma cuvenită din SAPS, astfel: pentru creditele acordate de Banca Creditoare până la data de 29 septembrie inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană în data anterioară datei solicitării creditului; pentru creditele acordate de Banca Creditoare începand cu data de 30 septembrie inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană din acea dată.
Lasa un raspuns