Maramureşul are 18 cetăţeni arestaţi la domiciliu. Măsuri preventive au fost luate faţă de peste 100 de persoane. Un număr de 68 de inculpaţi sunt în acest moment sub supraveghere judiciară.
Anul trecut, potrivit noului Cod de procedură penală, la nivelul Biroului supravegheri judiciare din cadrul Serviciului de investigaţii criminale Maramureş au fost dispuse măsuri preventive faţă de 127 de persoane. În aceeaşi perioadă, poliţiştii de supraveghere judiciară au comunicat către instanţe sau parchete 19 sesizări cu privire la încălcarea obligaţiilor stabilite iar în 7 cazuri a fost înlocuită măsura preventivă de supraveghere dispusă iniţial cu o altă măsură, mai aspră.
“Faţă de 87 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, faţă de 39 cea a arestului la domiciliu, iar faţă de o persoană cea a controlului judiciar pe cauţiune. La data de 1 ianuarie 2015, au rămas în supraveghere 68 de inculpaţi dintre, care 18 arestaţi la domiciliu, 49 sub control judiciar şi unul sub control judiciar pe cauţiune”, a declarat Dumitriţa Rus, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş.
Poliţiştii au efectuat aproximativ 1600 verificări inopinate la locuințele inculpaților arestați la domiciliu şi 28 de controale pe itinerarul celor aflaţi sub supraveghere. De la înfiinţarea birourilor şi compartimentelor de supravegheri judiciare în cadrul structurilor de investigaţii criminale, la nivel naţional, la data de 1 februarie 2014, au fost dispuse măsuri preventive faţă de peste 9.600 de persoane.
Stiri de actualitate:
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: 36 de organizații la Forumul Național al Organizațiilor Maghiare de Pensionari din România din Sighetu Marmației
COLONIA PICTORILOR: Curs de fotografie analogică pentru adulți și studio foto
AJOFM MARAMUREȘ: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Mare și Baia Sprie
BAIA MARE: Târg de Sfântul Dumitru la Muzeul Satului
VOLEI: Un nou turneu amical pentru Știința Explorări
IPJ: Acțiune informativ-preventivă a polițiștilor în mijlocul comunității din Sarasău
VIDEO: Sindicatele au ridicat necesitatea unui dialog social real și a unor consultări directe
START ÎNSCRIERI de proiecte pentru Bursa Dr.Julius Morar(Mandel) 2026-2027
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată în zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului, bărbat accidentat recuperat
VERNISAJ EXPOZIȚIE de pictură și sculptură în fier realizate de Stelian Blagoslov și Dan Bărcan la Spitalul Clinic de Urgență
VITAL: Intervenție programată – întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Sprie
BAIA SPRIE: Mara Music Festival – la prima ediție, în Sala de Spectacole a Centrul Multifuncțional Baia Sprie
BAIA MARE: Campanie de colectare aparate electrice sâmbătă, 10 octombrie la punctele amenajate din oraș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 5 octombrie în Baia Mare
MUZEUL DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Exponatul lunii octombrie – o colecție de fabule
SIGHET: Restricții de circulație
SALVAMONT: Bărbat accidentat, recuperat din zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului
MARAMUREŞ: 68 de persoane sunt sub supraveghere judiciară, dintre care 18 arestate la domiciliu

Lasa un raspuns