VIDEO | Manifestări de Ziua Pompierilor

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Gheorghe Pop de Băseşti ”al judeţului Maramureş, în prezența subprefectului Oana-Mihaela Oșanu, s-a desfășurat o ceremonie de depunere de coroane, la monumentul eroului pompier- cpt. Pavel Zăgănescu. La festivitate au participat, alături de comanda I.S.U. Maramureș, foștii inspectori șefi ai pompierilor maramureșeni.

În fiecare an, pe data de 13 septembrie pompierii sărbătoresc ” Ziua Pompierilor din România. În acest an se implinesc 172 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, când pompierii au scris cu litere de foc istoria țării. Premergător zilei lor, astăzi, pompierii maramureșeni au participat la festivitatea de înaintare în grad înainte de termen. Cu această ocazie au fost înaintați în gradul următor 2 ofițeri și 4 subofițeri.

În cadrul aceleași festivități prefectul județului Maramureș, domnul Nicolae-Silviu Ungur și col. Baltaru Pavel, inspectorul șef al ISU Maramureș i-au felicitat pe pompierii maramureșeni și le-au mulțumit pentru modul exemplar în care și-au desfășurat activitatea.

Pompierii maramureseni s-au raliat și campaniei naționale „Salvatorii Donează pentru Viață” si au donat sânge.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.