De la începutul lunii viitoare elevii vor primi o sumă mai mare pentru alocaţii. Dacă până acum primeau 42 de lei, după decizia de a majora cuantumul alocaţiilor aceştia vor primi 84 de lei. La nivelul judeţului Maramureş, peste 90.000 de elevi vor beneficia de această sumă dublată.
La nivelul întregului judeţ există aproximativ 96.000 de beneficiari de alocaţii de stat pentru copii, dintre care 4800 beneficiază de o sumă de 200 de lei datorită faptului că au în îngrijire copii cu vârste sub doi ani. Pe lângă acestea mai există şi persoane care în momentul de faţă nu îndeplinesc condiţiile de acordare a acestor indemnizaţii, astfel că numărul celor care vor benefica de alocaţii dublate, adică de suma de 84 lei, ajunge undeva la 92.000. Pe lângă majorarea alocaţiilor, au mai fost introduse şi anumite ajutoare de stat pentru familiile defavorizate. Alocaţiile majorate vor fi plătite începând cu luna iulie, pentru drepturile aferente lunii iunie.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
MAJORARE: Din luna iulie elevii vor primi alocații duble

Lasa un raspuns