Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis o recomandare de vaccinare, cel puțin pentru următoarele 12 luni, cu o doză de vaccin polio inactiv, a tuturor persoanelor care călătoresc pe termen scurt sau lung în Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Irak, Israel, Nigeria, Pakistan, Somalia și Siria, informează Ministerul Afacerilor Externe.
"Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că problema răspândirii internaționale a polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) constituie un risc și o urgență de sănătate publică de importanță internațională", precizează MAE într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
MAE recomandă cetățenilor români să se informeze asupra atenționărilor emise de către instituțiile medicale autorizate din statele menționate referitor la această problematică.
Potrivit MAE, vaccinarea trebuie făcută cu patru săptămâni înaintea călătoriei sau, pentru cazuri de urgență, chiar înaintea plecării.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
MAE: OMS recomandă vaccinarea persoanelor care călătoresc în state afectate de virusurile poliomielitei

Lasa un raspuns