MAE: Atenţionare de călătorie în Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că începând cu data de 10 iulie se vor desfăşura lucrări de reparaţie majoră la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse pe tronsonul bulgar.

Potrivit unui comunicat al MAE, reparaţiile sunt prevăzute să dureze timp de 730 de zile, fără ca acest fapt să ducă la oprirea traficului rutier pe pod. Într-o primă etapă a reparaţiilor circulaţia rutieră va fi restricţionată pe sensul de intrare în Bulgaria şi, ulterior, pe sensul de ieşire din Bulgaria. Activităţile de reparaţie se vor efectua, ca regulă, pe timpul zilei, pe segmente rutiere de 400 de metri şi vor implica organizarea temporară a circulaţiei rutiere pe pod, pe tronsonul rutier bulgar, pe o singură bandă.

MAE le recomandă turiştilor români care aleg să revină în ţară prin PCTF Ruse să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod, şi anume 2 euro sau 4 leva, sau să efectueze plata cu cardul bancar, în acest mod putând fi scurtaţi considerabil timpii de aşteptare la procesarea şi eliberarea documentelor justificative tip chitanţe, facturi, bonuri fiscale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.