Ministerul Afacerilor Externe a propus deja preşedintelui Traian Băsescu înlocuitorii ambasadorilor României rechemaţi din SUA, Rusia, Israel, fiind în toate cazurile diplomaţi de carieră, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale. "Propunerile pentru cele trei capitale importante, dar şi pentru celelalte posturi de ambasadori vacantate recent se află deja pe masa preşedintelui. În toate cazurile este vorba de diplomaţi de carieră", au precizat sursele menţionate.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu, a afirmat joi, într-o conferinţă de presă, că "procesul de consultări insterinstituţionale" în vederea ocupării poziţiilor de ambasadori vacantate a fost demarat.
"La acest moment ne aflăm într-un proces de consultări interinstituţionale cu privire la ocuparea poziţiilor care, iată, peste câtăva vreme, vor fi vacantate de ambasadorii rechemaţi. Anunţurile numelor atât ale ambasadorilor în momentul numirii lor, cât şi ale rechemării lor, revine, este atributul Administraţiei Prezidenţiale", a mai afirmat purtătorul de cuvânt al MAE.
Stiri de actualitate:
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Expoziția „Monede din colecţia Pipaş”
LANSARE DE CARTE: Avem nevoie de oameni…!” – de Ioan Ștefan Tohătan
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 10 noiembrie în Baia Mare și Recea
BINE DE ȘTIUT: Restricții de trafic în PTF Sighetu Marmației
VIDEO: DSVSA Maramureș începe primele verificări de dinainte de sărbători din mijlocul lunii noiembrie
MUZEUL JUDEȚEAN DE MINERALOGIE: Ziua Culturii Carpatice la Baia Mare
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: La Șomcuta Mare, am marcat 50 de ani de la moartea poetului Szilágyi Domokos
SALVAMONT: Doi tineri rătăciți în munți au fost recuperați
JANDARMII MARAMUREȘENI s-au alăturat campaniei de donare de sânge
ÎN DRUMEȚIE: Școala Altfel, alături de jandarmii montani
SPECIAL: Gașca Zurli aduce în Baia Mare spectacolul aniversar „Zurli 20”
CENTRUL CULTURII TRADIȚIONALE: Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului național „Ethos Film Fest”
FOTBAL: Victorie la scor pentru CS Minaur în derby-ul Maramureșului
POLIȚIA DE FRONTIERĂ: Acțiuni comune pentru siguranța zonei de frontieră internă
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cea de-a V-a ediție a Concursului Județean de Tăiere a Porcului din Maramureș
SĂRBĂTOARE: Despre credința populară și tradiții de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril
SIGHETU MARMAȚIEI: Lucrările de punere în siguranță a Podului Abator au fost finalizate
IJJ: Turiști rătăciți în zona Cascadei Cailor, recuperați de jandarmi
ROZAVLEA: Intervenție a pompierilor la o casă cuprinsă de flăcări
MAE a propus diplomaţi de carieră pentru funcţiile de ambasadori în SUA, Rusia, Israel – surse

Lasa un raspuns