Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Maramureș au finalizat lucrările de decolmatare și reprofilare a albiei râului Botiza, în localitatea Șieu.
Lucrările au vizat zona în care, în urma fenomenelor hidrologice din ultimii ani, s-au creat deponii de material aluvionar și colmatări care au afectat stabilitatea malurilor. Totodată, malul drept era supus unei eroziuni active cu efecte directe asupra locuințelor riverane și a drumului de acces.
Pe tronsonul cuprins între HM 174-180, în amonte de confluența cu râul Iza, s-au realizat lucrări de decolmatare și reprofilare a albiei minore. Materialul excavat a fost sistematizat pe maluri pentru stoparea eroziunilor.
Această intervenție a avut ca scop reducerea riscului de inundații și, implicit, creșterea siguranței pentru comunitatea locală, în special pentru cele 10 gospodării aflate în apropierea malului drept.

Lasa un raspuns