Preşedintele Traian Băsescu consideră că PSD va avea candidat la prezidenţialele de anul viitor. Şeful statului evită să fie tranşant în privinţa unei intrări în cursă a lui Victor Ponta, însă spune că nu îl vede pe Crin Antonescu preşedinte.
"Nu-l văd pe Crin Antonescu preşedinte anul viitor. (…) Cred că PSD va avea candidat, nu văd altă soluţie. Cum să fii cel mai mare partid să nu ai candidat la prezidenţiale? Este o declasificare a partidului", a spus preşedintele.
Scenariul privind eşecul liderului PNL a fost susţinut de Băsescu prin faptul că există o serie de probleme care alimentează, în plan inernaţional, sentimentul că în România este instabilitate. În primul rând este vorba, a spus şeful statului, de "neîncrederea că avem un stat de drept consolidat". A doua problemă ar fi cea referitoare la revizuirea constituţiei, iar a treia "hârjoana din alianţă, motivată de alegerile prezidenţiale". Cu toate acestea, a spus preşedintele, o eventuală rupere a USL ar avea efecte negative majore. "Pentru România cel mai mare dezastru ar fi o criză politică. Sper să nu întindă elasticul până plesneşte", a comentat el.
Întrebat dacă îl vede pe Victor Ponta candidând, Băsescu a răspuns că nici premierul, nici Antonescu nu reprezintă "ceea ce ar trebui pentru România". "Nu am pe cineva să spun acest om e bun să fie preşedinte. Mă uit la ei la ce sunt în stare pentru voturi. Antonescu s-a urcat în trenul anti-Roşia Montană şi habar nu are ce e acolo. Ponta s-a urcat în trenul pro", a comentat şeful statului.
Cât priveşte coabitarea cu Ponta, Băsescu a spus că "pactul e acolo. Funcţionează comunicarea instituţională". Şeful statului a precizat că ultima oară când a vorbit la telefon cu premierul a fost de ziua acestuia, însă alte subiecte nu au fost abordate.
Preşedintele Traian Băsescu a fost invitatul special al primei ediţii din noul sezon “După 20 de ani”, duminică, începând cu ora 10.00, la ProTv. După ora 11.00, interviul a continuat şi a fost tramis LIVE VIDEO pe gandul.info şi stirileprotv.ro.
PRINCIPALELE DECLARAŢII ALE PREŞEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU:
Despre Roşia Montană- Mi-e foarte greu să mă pronunţ tehnic pe subiectul Roşia Montană, dar sunt un susţinător al exploatării resurselor. Sunt convins că dacă eu m-aş pronunţa, cel puţin 70% din clasa politică ar avea un punct de vedere contrar. Vreau să stau într-o poziţie neutră în aceată chestiune Roşia Montană, aşa cum este programată acum. Asta nu înseamnă că nu îmi voi face datoria şi nu voi încerca să informez concret despre acest subiect.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
LOVITURĂ DURĂ pentru Crin Antonescu. Cine se va bate cu el la prezidenţiale. Anunţul a fost făcut în urmă cu scurt timp

Lasa un raspuns