În urma susțierii examenului de titularizare în învățământ au rămas și profesori fără posturi, dar și posturi fără profesori. La această situație s-a ajuns din cauza faptului că pentru anumite discipline nu s-au înscris cadre didactice sau profesorii care s-au înscris nu au promovat examenul.
În Maramureș numărul candidaților la examenul de titularizare a fost de 801, concurența fiind una mare pe cele 107 posturi scoase la concurs, cele mai multe fiind pentru educatori și învățători.
“La nivelul județului sunt 107 posturi titularizabile la mai multe discipline. Din păcate nu la toate disciplinele vom putea face repartizări pe motiv că nu există candidați care să îndeplinească condițiile de a fi repartizați pe aceste discipline. Avem cele mai multe posturi titularizabile pe educatoare, în limba română sunt 11 posturi, pe învățători în limba română sunt 16 posturi unde sunt ferm convinsă că vor fi ocupate pentru că sunt candidați cu note foarte mari la aceste discipline”, a precizat Mihaela Abraham, inspector școlar.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Maramureș au arătat că pentru celelalte discipline anul acesta sunt câte 1 sau 2 posturi titularizabile. Pentru că unii profesori s-au prezentat nepregătiți la examenul de titularizare câteva posturi vor rămâne însă descoperite.
“Vă pot da exemplu, biologie este un post, la educație fizică și sport sunt 7 posturi, la educatoare în limba maghiară sunt 3 posturi, dar un singur candidat va putea fi repartizat îndeplinind condițiile, pentru electronică automatizări, telecomunicații, fizică deși sunt posture titularizabile, nu vor fi candidați neobținând notele pentru a putea fi repartizați, limba engleză un post, limba germană 2 posturi la fel fără candidați”, a explicat inspectorul școlar.
Posturile pentru care nu există candidați vor fi transformate în posturi pentru angajare pe perioadă determinată putând fi ulterior ocupate de profesorii suplinitori. Prima ședință de distribuire a posturilor are loc miercuri începând cu ora 09:00, la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” din Baia Mare.

Lasa un raspuns