“Căpșunarii” sunt la mare căutare și în această perioadă a anului. În afara Spaniei, care oferă în mod constant locuri de muncă la cules de căpșuni, cei interesați pot să desfășoare această activitate acum și în Danemarca.
1700 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile în acest moment la nivel național, cele mai multe fiind destinate lucrătorilor în agricultură. Spania caută 800 de „căpșunari”, în timp ce Danemarca 30. Această din urmă țară oferă alte 400 de locuri de muncă la cules de mazăre. Foarte multe joburi, dar nu în agricultură, sunt disponibile și în Marea Britanie.
„În jur de 280 de locuri de muncă în domeniul sănătății, ca îngrijitori de persoane (200), asistenți medicali generaliști (25) și infirmieri (60)”, a declarat Ștefania Donca, purtător de cuvânt al AJOFM Maramureș.
Maramureșenii care caută locuri de muncă în străinătate pot opta și pentru Germania.
„În jur de 100 de locuri de muncă în domeniul sănătății, pentru cei care au ca și calificare meseria de asistent medical generalist (50), în domeniul gastronomic ca bucătar (10) sau barman (10). Germania solicit celor interesați săștie limba germană sau engleză, cunoștințele urmând să fie verificate la interviul care va avea loc la angajatorul din Germania”, a completat Ștefania Donca.
Alte locuri de muncă în străinătate sunt disponibile în această perioadă în Suedia, Slovacia și Ungaria. Maramureșenii interesați să lucreze în străinătate pot afla informații suplimentare legate de formalitățile pe care trebuie să le îndeplinească de la sediul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă.

Lasa un raspuns