VIDEO | Liviu Marian Pop: ”Se achită integral plățile dispuse de instanțe pentru dascălii români”

Guvernul PSD-ALDE mai rezolvă încă o problemă insistent reclamată de cadrele didactice: plata integrală a sumelor pe care le-au câștigat în instanță. În acest fel se îndeplinește angajamentul asumat în fața dascălilor, prin faptul că Ministerul Educației plătește integral atât sumele restante aferente hotărârilor judecătorești, cât și pe cele scadente în 2019. Cadrele didactice își vor primi banii în preajma sărbătorilor de Paște, iar banii necesari, peste 710 milioane de lei au fost transferați de la buget la Ministerul Educației, susține senatorul PSD de Maramureș, Liviu Marian Pop.

”Alte sume considerabile au fost alocate universităților de stat pentru plata, până la data de 25 aprilie, a restanțelor, respectiv 88 milioane lei pentru punerea în executare a sentințelor judecătorești reprezentând diferențe salariale; 5 milioane lei pentru achitarea dobânzilor legale generate de sentințele judecătorești; 272 milioane lei pentru punerea în aplicare a Legii nr. 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat, pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011. În acest fel, guvernarea PSD închide răni vechi ale retribuirii dascălilor și face atât dovada voinței sale politice, cât și a performanței sale guvernamentale, generatoare de resurse financiare suficiente, inclusiv pentru astfel de nevoi!”, a declarat Liviu Marian Pop, senator PSD de Maramureș.

Biroul de presă al PSD Maramureș

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.