Vicepreşedintele CJ Olt Marius Oprescu, acuzat că a provocat un accident, în 3 octombrie, soldat cu moartea unui bărbat, şi reţinut, joi, pentru ucidere din culpă, va fi cercetat în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara, a dispus Judecătoria Slatina. Radu Ţuluca, avocatul lui Marius Oprescu, care s-a aflat în sala de judecată în momentul în care magistraţii Judecătoriei Slatina au dispus cercetarea în libertate a acestuia, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au declarat deja recurs, până la judecarea acestuia clientul său având doar interdicţia de a părăsi ţara timp de 30 de zile.
Marius Oprescu fusese reţinut, joi seară, pe 24 de ore, pentru ucidere din culpă, în baza unei ordonanţe emise pe numele său de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, fiind introdus în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt, vicepreşedintele CJ fiind implicat într-un accident rutier în Piatra Olt, în urma căruia mai multe persoane au fost rănite şi una a decedat la trei săptămâni de la producerea accidentului.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
LIBER:Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, acuzat că a provocat un accident soldat cu un mort, cercetat în libertate

Lasa un raspuns