Let’s Do It, Romania! anunță rezultatele naționale obținute prin aplicația de raportare a deșeurilor, un instrument digital esențial pentru monitorizarea zonelor afectate, intervenția rapidă a autorităților și realizarea cartării oficiale în perioada premergătoare Zilei de Curățenie Națională.
În perioada 1 iulie 2024 – 1 noiembrie 2025, au fost raportate în aplicație 1.752 de puncte cu deșeuri și ambrozie identificate în toate județele țării, dintre care 982 de zone au fost remediate integral de autoritățile locale, iar 713 se află în proces de soluționare. Conform documentațiilor oficiale, intervențiile realizate au dus la eliminarea a peste 1.001,841 kg de deșeuri, contribuind semnificativ la reducerea poluării și la îmbunătățirea calității mediului.
În ceea ce privește raportările de ambrozie, în aceeași perioadă au fost semnalate 217 situații, dintre care 76 au fost curățate, iar 134 sunt încă în lucru, procesul fiind monitorizat în colaborare cu autoritățile competente pentru a asigura reducerea răspândirii plantei invazive.
Aplicația transformă fiecare raportare într-o sesizare oficială, iar autoritățile au responsabilitatea de a identifica terenul și de a interveni în funcție de statutul acestuia. Dacă zona semnalată se află pe domeniul public, autoritățile trebuie să curețe deșeurile. Dacă terenul este privat, proprietarul este identificat și somat să își îndeplinească obligațiile legale. În numeroase cazuri, întregul proces este monitorizat și sprijinit de Garda Națională de Mediu, ceea ce asigură transparență și responsabilitate în gestionarea sesizărilor.

Lasa un raspuns