În perioada 25 aprilie – 9 mai, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic în Vișeu de Sus.
În urma controalelor efectuate, care au vizat modul în care se respectă normele referitoare la exploatarea, prelucrarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase de către operatorii economici din domeniu, polițiștii au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 80.000 de lei.
Au fost efectuate verificări la patru depozite de material lemnos, iar peste 100 de mijloace auto au fost controlate, din care 59 transportau material lemnos. Ca măsuri complementare, a fost dispusă confiscarea cantității de 133,84 m.c. material lemnos, în valoare de peste 31.000 de lei. Acțiunile au beneficiat de sprijinul lucrătorilor Direcției Silvice Maramureș și ai Gărzii Forestiere Cluj.

Lasa un raspuns