Poliţiştii au fost sesizaţi prin S.U.A.U. 112 despre faptul că, pe D.N. 1C, în localitatea Lăpuşel, a avut loc un accident de circulaţie în urma căruia a fost avariat branşamentul de gaz de la un imobil.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că, în timp ce Ionel A. de 45 ani, conducea un autoturism din direcţia Dej înspre Baia Mare, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a părăsit partea carosabilă prin stânga, intrând în coliziune cu un branşament de gaz. În urma accidentului nu au rezultat victime omeneşti, doar pagube materiale, respectiv avarierea autoturismului, distrugerea branşamentului de gaz, distrugerea gardului unui imobil şi un indicator rutier îndoit.
Datorită scurgerilor de gaze naturale din reţeaua de distribuţie s-a solicitat intervenţia echipajelor I.S.U. şi E-ON Gaz Distribuţie, care au oprit scurgerile de gaz.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilo-test şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost sancţionat contravenţional pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum în curbă deosebit de periculoasă, conform art. 123, lit. b, din O.U.G. nr. 195/2002.

Lasa un raspuns