Maricel Voinea, simbolul legendar al echipei Minaur Baia Mare, alături de Cristina Pârv, cea mai titrată voleibalistă a României, și Bogdan Vasile, deținător de recorduri naționale la pentatlon, aduc la finele acestei luni o veste importantă sportului maramureșean și copiilor din județ, dornici de practicarea unui sport.
În calitate de ambasadori de imagine, ei vor participa joi, 29 septembrie, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare, la evenimentul organizat cu ocazia lansării oficiale a proiectului sportiv „Fabrica de Campioni”, realizat în parteneriat cu Consiliului Județean Maramureș.
Ca urmare a eforturilor intense depuse în ultimele două luni și a implicării considerabile a partenerilor, ambasadorilor, sponsorilor și a echipei de antrenori, Fabrica de Campioni iese la rampă în cadrul unui eveniment special, la care invită toți iubitorii de sport.
Proiectul Fabrica de Campioni își propune să selecteze și să integreze copiii talentați din mediul rural, îndrumându-i spre o carieră în sport.
În prima parte a evenimentului de lansare oficială a „Fabricii de Campioni”, ambasadorii, partenerii și invitații noștri vor vorbi despre implicarea lor și despre impactul proiectului asupra comunității.
Evenimentul va fi urmat imediat de o sesiune de demostrații sportive, pentru fiecare din cele 6 discipline promovate, susținută de sportivii care activează deja în cadrul proiectului.
”Munca copiilor, antrenorilor și a colectivelor tehnice care au dovedit că sportul este cel mai important ambasador al valorilor, mândriei și demnității naționale, vor primi astfel, și în cadrul acestui eveniment, recunoașterea și susținerea publică din partea administrației și mediul de afaceri maramureșean.
Dorim să mulțumim tuturor celor care s-au alăturat acestui proiect până acum, precum și celor care suntem siguri că o vor face de acum înainte.
Vă invităm să luați parte la eveniment, în data 29 septembrie, începând cu ora 17.00, în holul Sălii Sporturilor „Lascăr Pană”, din Baia Mare
În pauza dintre cele două părți ale evenimentului, ambasadorii și invitații noștri vor acorda declarații și interviuri jurnaliștilor care ne vor onora cu prezența”, a declarat Tudor Marta, fondator Fabrica de Campioni.

Lasa un raspuns