Lansarea candidaților U.S.L. Sighet – 29 mai 2012, Cartierele Independenței și Constructorului

Lansarea candidaților U.S.L. Sighet – 29 mai 2012, Cartierele Independenței și Constructorului
Ovidiu Nemeș, candidat USL la Primăria Sighetu Marmației, însoțit de echipa sa de viitori consilieri, se va întâlni cu locuitorii din cartierul Independenței  (zona Flora)  în data de 29 mai 2012, începând de la orele 18.00. Candidații USL își vor lansa cu acest prilej viziunea despre dezvoltarea Sighetului în următorii 4 ani și într-o perspectivă mai amplă. În aceeași zi va avea loc lansarea în Cartierul Constructorului, începând de la ora 19.00 (lansare amânată din ziua precedentă din cauza timpului nefavorabil). 
Prin întâlnirile dintre echipa USL care candidează la alegerile locale 2012 și cetățenii din Cartierele Independenței și Constructorului Uniunea Social Liberală își afirmă încă o dată opțiunea clară și fermă de a construi, cu competență, respect și stăruință, un nou tip de relație între aleșii locali și cei pe care îi reprezintă.
Coborârea politicienilor între oameni, deschiderea către nevoile și aspirațiile reale ale acestora este scopul declarat al întâlnirilor dintre candidatul USL pentru Primăria Sighet și concetățenii săi. Cu acest prilej vor fi identificate nevoile actuale și de perspectivă ale zonei (multe dintre ele deja pe agenda de lucru a lui Ovidiu Nemeș) și se vor căuta acele măsuri concrete, realizabile financiar, care pot satisface nevoile locuitorilor din această zonă.
USL Sighetu Marmației își reafirmă încrederea că numai printr-un efort concertat comunitatea sigheteană, sub conducerea unor lideri dedicați intereselor obștești, poate prospera și oferi un viitor mai bun membrilor săi. Aceasta este și deviza campaniei lui Ovidiu Nemeș, viitorul primar ales al municipiului nostru: ”Construim împreună Sighetul de mâine!”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.