LANSARE DE CARTE: Baia Mare – file din istoria bisericească a ultimului secol

Joi, 16 mai, ora 17.30, în Sala de conferințe a Muzeului Județean de Istorie și Arhelogie Maramureș va avea loc lansarea cărții ,,Baia Mare – file din istoria bisericească a ultimului secol”, scrisă de preotul ortodox Dorel Michiș.

Lucrarea a apărut la prestigioasa editură Argonaut din Cluj-Napoca, în anul 2023, tiparul fiind executat la tipografia Ceconii din Baia Mare.

Despre lucrarea care marchează împlinirea a 100 de ani de la înființarea Protopopiatului Ortodox Român Baia Mare, dar și despre autor, vor vorbi CȘ III dr. dr. Mircea-Gheorghe Abrudan (Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca), conf. univ. dr. Paul Adrian (Centrul Universitar Nord din Baia Mare) și Radu Trufan (vicepreședinte, Consiliul Județean Maramureș).

La final, Corul bărbătesc al Parohiei Ortodoxe Șișești va intona o suită de cântece patriotice.

Evenimentul cultural va fi moderat de muzeograf dr. Marius Câmpeanu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.