Lămuriri pentru șoferi

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au continuat activitățile de informare și conștientizare a cetățenilor, în special a conducătorilor auto, cu privire la riscurile asociate consumului de droguri și conducerii sub influența alcoolului. 

De asemenea, polițiștii i-au informat pe conducătorii auto și despre modificările legislative în materie penală, explicându-le că, dacă un conducător auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au promovat spotul video al campaniei de informare a cetățenilor referitoare la noile modificări ale Codului Penal, spot care începând din data de 25 iulie, cu sprijinul Vivo Mall, e difuzat zilnic pe panoul digital de pe clădirea mall-ului.

Ce spune legea

La data de 13 iulie a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art. 91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal. Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

  • nu deținea permis de conducere;
  • deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.