Lălăială da, fotbal ba

Am ajuns să stăm atât de rău la fotbal – și la națională, și la echipele de club când dau cu nasul de cupele europene (aici cu firava excepție CFR) -, încât îți vine, ca suporter, să lași baltă sportul rege și să devii fan țurcă.

Naționala a ajuns să fie dată de gard de selecționate precum Muntenegru, Bosnia, Armenia, Grecia ori Israel și aproape să facă bairam dacă bate Finlanda cu 1-0.

Cei de la cârma federației, în frunte cu președintele Răzvan Burleanu, se uită ca mâța-n calendarul cu ornitorinci. Habar n-au ce să facă. Un singur lucru pare-se că știu: să rateze continuu calificări la turnee finale.

În Liga Națiunilor, din trei meciuri jucate luna aceasta, bilanțul arată ca fața unei găini pe care a fugărit-o uliul prin ogradă: trei înfrângeri și o victorie. Ultima dandana a ”tricolorilor” a fost înfrângerea acasă, 0-3, cu muntenegrenii.

Se poate și mai rău? Pușchea pe limbă, dar se pare că da. Că parcă și perspectivele s-au speriat de națională și s-au ascuns prin stufăriș.

Sursa foto: FRF

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.