Un prim studiu clinic pentru un vaccin împotriva bolii Parkinson a fost lansat marţi, în premieră mondială, într-o clinică privată din Viena, anunţă societatea austriacă de biotehnologie Affiris, într-un comunicat de presă, postat pe pagina sa de internet.Vaccinul împotriva bolii Parkinson poartă numele de PD01A şi a intrat în prima fază a studiului clinic, urmând să fie testat în clinica vieneză privată Confraternität, pe 32 de pacienţi. Fiecare dintre aceştia va fi testat timp de 12 luni. Studiul se va încheia la sfârşitul anului 2013.Vaccinul are ca scop distrugerea proteinei alpha-synucleina, care are un rol-cheie în declanşarea şi evoluţia bolii Parkinson. Vaccinul ajută sistemul imunitar la producţia de anticorpi necesari distrugerii acestei proteine. În plus, vaccinul oferă în premieră un tratament ce se concentrează asupra cauzelor bolii Parkinson şi nu numai asupra ameliorării simptomelor.’Prin acest vaccin se foloseşte în premieră imunoterapia în tratamentul bolii Parkinson’, a afirmat şi Walter Schmidt, preşedintele societăţii, citat în comunicat.Studiul beneficiază de sprijinul financiar al fundaţiei actorului american Michael J.Fox, care a donat suma de 1, 5 milioane de dolari. Affiris este o societate specializată în crearea şi dezvoltare de vaccinuri şi lucrează şi la elaborarea de vaccinuri împotriva Alzheimer şi aterosclerozei.AGERPRES
Stiri de actualitate:
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SALVAMONT: Femeie cu probleme medicale, recuperată din zona Ulmoasa
La Viena se dă startul primului studiu clinic pentru un vaccin împotriva bolii Parkinson

Lasa un raspuns