Video|La pescuit printre gunoaie sau cum e cu lipsa de civilizație

Zilele acestea câțiva sigheteni au profitat de vremea frumoasă și au ieșit la pescuit, însă au avut parte de o priveliște dezolantă pe malul râului Ronișoara. Pe mai multe porțiuni apa este blocată de baraje formate din PET-uri și pungi din plastic, iar malul râului este și el invadat de gunoaie.

Pe malul râului au fost abandonați saci cu resturi menajere, moloz, PET-uri, dar și obiecte de îmbrăcăminte, astfel că acei care dorit să se relaxe în natură au ajuns să stea printre gunoaie.

”Tot râul e plin de gunoaie, care cum aruncă și când le adună apa… Și pe lângă Iza e plin de gunoaie”, a spus un pesacar.

”E dezastru, asta e lipsă de civilizație, asta e problema. Oamenii din zonă, localnicii de aici sunt de vină, care aruncă pe marginea apei, degeaba au tomberoane și de la oraș le adună gunoaiele. Și dacă au cantitate mai mare nu mai stau o dată pe săptămână să vină mașina să le ridice, le aruncă pe unde cum pot. Toate râurile sunt foarte mizerabile, plătim permise să pescuim și noi nu putem prinde pești, apa e foarte poluată, sunt tot felul de mizerii”, a adăugat un alt pescar.

Persoanele care aruncă deșeurile în zone nepermise riscă sancțiuni usturătoare, doar că sunt puține cazurile în care sunt indentificați vinovații.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.