La Ocna Şugatag, în urma unui conflict spontan datorat băuturii un bărbat a fost rănit

La Ocna Şugatag, în urma unui conflict spontan datorat băuturii un bărbat a fost rănit

În urma unui apel de urgenţă 112, patrula Secţiei 5 Poliţie Rurală Ocna Şugatag s-a deplasat de urgenţă, azi noapte, în centrul comunei Ocna Şugatag.Pe stradă, poliţiştii l-au identificat în stare de ebrietate pe Raul M., de 20 ani,  prezentând o leziune în zona gâtului. Bărbatul rănit a fost transportat de patrula poliţiei la dispensarul din localitate de unde a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul municipal Sighetu Marmaţiei pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.
 Deşi la  primele investigaţii, poliţiştii s-au confruntat cu refuzul de cooperare al bărbatului, acesta manifestându-se recalcitrant faţă de oamenii legii şi personalul medical, au continuat cercetarea împrejurărilor în care acesta a fost rănit.
 A rezultat că, în urma unui conflict spontan iscat pe fondul consumului de băuturi alcoolice, Raul a fost lovit cu o sticlă în zona capului de către Adrian B., de 21 ani, din Ocna Sugatag. S-a ales cu o plagă tăiată profundă laterocervicală, însă a refuzat spitalizarea. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor aspectelor agresiunii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.