La mulți ani, România!

Trăim vremuri complicate, din pricina acestui virus care ne-a întors viața pe dos. Trăim zi de zi cu teama de îmbolnăvire, cu grija, parcă mult mai aspră ca odinioară, a zilei de mâine. A trebuit să învățăm să nu ne mai îmbrățișăm când ne întâlnim cu oameni dragi, să ne modificăm cu totul felul de a socializa față în față. A trebuit și încă trebuie să o facem pentru că e necesar să ne protejăm. Pe noi și pe cei din jurul nostru.

Se spune însă – vorbă veche și înțeleaptă – că întotdeauna după ploaie vine soarele. Și va veni, la un moment dat, când această nenorocită de pandemie va pleca în negura din care a apărut.

Azi e Ziua Națională. Nu o putem sărbători ca de obicei. Important e însă să o sărbătorim în gândurile noastre. Gândurile bune, zâmbetul și optimismul nu pot fi puse la pământ de niciun virus.

La mulți ani, România! La mulți ani tuturor celor care trăiesc în această țară și celor care își duc viața dincolo de graniță, dar simt că o parte din sufletul lor e în România.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.