La Ierusalim a nins pentru prima dată în patru ani

La Ierusalim a nins pentru prima dată în patru ani
Intemperiile s-au soldat cu doi morţi vineri în Israel unde zăpada a acoperit în cursul dimineţii mare parte din nordul ţării şi teritoriile palestiniene pentru prima dată în patru ani.
La Ierusalim, un strat subţire de zăpadă a acoperit străzile din Oraşul Vechi, Zidul Plângerii şi Domul Stâncii de pe Muntele Templului.
Zăpada, care a început să cadă peste Oraşul Sfânt în timpul nopţii, a întrerupt pentru câteva ore circulaţia autobuzelor. Şcolile au fost închise.
O fetiţă de şapte ani, care a fost scoasă dintr-un torent al inundaţiilor de către echipele de salvare, în apropiere de colonia Modiin Illit, în Cisiordania, a murit la spital, au raportat serviciile de salvare israeliene.
În apropierea oraşului Sderot (sudul Israelului), o femeie în vârstă de 96 de ani, a murit după ce ambulanţa în care se afla a derapat pe gheaţă.
A nins şi în Galileea, în nordul Israelului, precum şi în asupra oraşelor palestiniene Ramallah şi Bethleem din Cisiordania.
Postul de radio public israelian a anunţat închiderea şcolilor din zonele înzăpezite, mai ales în nordul ţării.
Ultimele căderi de zăpadă s-au produs în iarna anului 2008, când Israelul şi teritoriile palestiniene au fost parţial paralizate de zăpadă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.