LA DISCUȚII CU POLIȚIȘTII: Campania „Sunt un om responsabil” a ajuns și la Șomcuta

LA DISCUȚII CU POLIȚIȘTII: Campania „Sunt un om responsabil” a ajuns și la Șomcuta

 Campania „Sunt un om responsabil” a ajuns și la Șomcuta Mare, unde poliţiştii și specialiștii Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş şi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Maramureş s-au întâlnit cu reprezentanţi ai primăriilor din Şomcuta Mare şi Mireşu Mare. La întâlnire au participat și cadre didactice de la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Şomcuta Mare și de la școlile gimnaziale din Boiu Mare şi Mireşu Mare. 

Cetățenii au fost încurajați să se implice activ în viaţa comunităţii în ceea ce priveşte infracţionalitatea, să colaboreze cu poliţia, prin sesizarea infracţiunilor la care sunt martori, să nu rămână indiferenţi la fărădelegile din jurul lor.
Întâlnirea a reprezentat și o oportunitate pentru polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi ai Serviciului de Ordine Publică de a aborda și subiectul violenței în familie cu tot cu implicaţiile şi consecinţele nefaste ale acestui flagel. De asemenea poliţiştii au prezentat sursele de ajutor şi serviciile de care pot beneficia victimele violenței domestice, precum și ultimele modificări legislative în domeniu. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.