LA CONTROL: Verificări la agenți economici care desfășoară activități de dezmembrare vehicule și colectare de fier vechi

Prin ordin al prefectului, o comisie a desfășurat acțiuni de verificare pe raza localităților Leordina, Vișeu de Sus și Borșa, vizând modul de respectare a prevederilor legale de către agenții economici care au ca obiect de activitate dezmembrarea vehiculelor și colectarea fierului vechi.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate mai multe nereguli privind desfășurarea activităților desfășurate de către agenții economici. Echipele de control au dispus măsuri și recomandări pentru remedierea deficiențelor identificate, respectiv au aplicat sancțiuni contravenționale, consemnate prin procese-verbale de constatare a contravențiilor. Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de 19.000 de lei.

Totodată, fiecare instituție participantă la acțiunea de control a elaborat instrucțiuni și documente privind respectarea normelor legale necesare desfășurării activităților economice în conformitate cu legislația în vigoare.

În cadrul verificărilor au fost identificate mai multe echipamente și utilaje pentru care operatorii economici nu au prezentat autorizările sau verificările periodice obligatorii din punct de vedere ISCIR. În aceste cazuri, s-a dispus măsura opririi din funcțiune și a neutilizării utilajelor până la intrarea în legalitate. De asemenea, au fost dispuse măsuri temporare de suspendare a unor activități desfășurate fără autorizațiile prevăzute de legislația în vigoare, până la obținerea documentelor necesare.

În urma constatărilor efectuate, a fost întocmit și un dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus. La finalul acțiunii de control a fost elaborat raportul de control, transmis împreună cu documentele aferente întocmite de fiecare instituție participantă la Ministerul Afacerilor Interne, a precizat prefectul Rudolf Stauder.

Sursă: Prefectura Maramureș

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.