Prgramul Casa Verde 2011 s-a încheiat. În pofida faptului că în acest an judetului nostru i-a fost distribuită suma de 2.352.800 lei, au fost depuse doar 267 dosare. Fondurile neutilizate se vor redistribui judeţelor in care au existat solicitari mai mari.
Potrivit declaraţiilor consilierului din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Maramureş, Ana Morari, termenul de depunere a dosarelor de doar o luna şi jumătate, i-a împiedicat pe maramureşenii interesaţi de programul Casa Verde 2011, sa se înscrie în program.
Din totalul de 267 de dosare depuse pentru programul Casa Verde 2011, 208 dosare au fost depuse pentru solicitarea panourilor solare, 52 de dosare pentru instalaţii termince şi 7 dosare pentru pompe de caldură.
După 15.08.2011 se va realiza o redistribuire a fondurilor între judeţe, sumele rămase disponibile în unele judeţe se vor redistribui în judeţele unde solicitările sunt mai mari decât valorile repartizate iniţial.Programul, care se adresează exclusiv persoanelor fizice, constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru Mediu, în funcţie de tipul instalaţiei, astfel :până la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare; până la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv aparate de aer condiţionat;până la 6.000 lei pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere şi silvice.
Stiri de actualitate:
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
VOLEI: Revenire la Știința Explorări, după 11 ani
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
Judeţul Maramureş nu a utilizat toţi banii alocaţi pentru Programul "Casa Verde"

Lasa un raspuns