Joia Mare – Joia Patimilor

Ziua de joi din Săptămâna Mare este cunoscută drept Joia Mare. În această zi, se prăznuiește spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtășanii (Euharistia), rugăciunea din gradina Ghetsimani și prinderea Domnului de către farisei.

„La noi în sat, joi dimineața, să face slujbă și se sfințăște pasca și vinu pă care îl duce fiecare familie de miercuri, la biserică, într-o traistă. Apoi, colo pă după-amiază să mere la cimitir, să aprind lumânări pă morminte, să fac slujbe și să dă de pomană la copii.  Cătră sară să mere la biserică, la Denia celor 12 Evanghelii.  După slujba aiasta nu să mai trag clopotele la biserică până în Noaptea de Înviere, numa să bate toca. Și tăt de amu, femeile și bărbații care vreu, încep să țâie post negru până la Înviere.  De astăzi începem să facem și coptăturile pântru Paști, că deja curățănia trebe să șie gata. O samă de omini vopsăsc ouăle pântru Paști de astăzi, c-apoi dau și păste morminte, alții numa vinerea, că atunci o fo răstignit Domnu Iisus pă cruce și s-o înroșit ouăle de la sângele Lui.  Zâce că ouăle feștite joi ori vineri nu să strâcă așă ușor ca celelalte. (Dochia B, Lăpuș)

 „Femeile începeu să pregătească pancovele, turta împunsă, cum să făce demult, astăzi fac tăt felu de prăjituri.  Apoi care nu o apucat să gate până astăzi cu curățănia, mai puneu și ștergurile la icoane, mai așezau una alta pân casă, să șie cum trebe.” (Veronica Buda, Suciu de Jos).

 ”Credințe și superstiții din diferite zone etnografice: 

 În Joia Mare, în unele zone, se crede că are loc Nunta urzicilor, ceea ce însemna faptul că urzicile au înflorit și nu mai pot fi consumate. Ca substrat simbolic, interdicția amintește de Iisus care a fost bătut cu urzici în timp ce era pe cruce. 
 Femeile care nu au terminat de tors până acum sunt considerate leneșe și sunt pedepsite de către Joimăriță.
 În Joia Mare nu se spală haine!” – spune Gabriela Filip, muzeograf, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.